Adrian Păunescu si-a gasit azi locul printre ingeri.
Adrian Păunescu, unul din oamenii pe care ii vedeam nemuritori si eterni, la fel cum credeam si despre Pitiş, la fel cum cred si despre Tudor Gheorghe.

L-am cunoscut pe Adrian Păunescu in urma cu peste 20 de ani la Craiova, in casa nasului meu, Dan Ion Vlad – pe vremea aceea redactor sef la Scrisul Romanesc. Au fost multi oameni mari pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului dar intotdeauna Adrian Păunescu a avut un loc special in sufletul meu. Ne-a legat o „prietenie” anonima, de la distanta. Imi permit sa folosesc astfel de cuvinte pentru ca sunt sigur ca omul Adrian Păunescu nu s-ar simti deranjat.

Mi-am adus aminte astazi de vremuri demult apuse, de vremuri in care Adrian Păunescu era un suflet deschis tuturor celor care aveau nevoie de ajutor, de vremuri in care era blamat pentru lucruri pe care nu le facuse si nu le gandise si nu le-ar fi faptuit niciodata.

Am citit cateva opinii, ganduri, pareri, pe ici, pe colo … generatii diferite, oameni diferiti … aceeasi durere.

Ma doare ca oamenii, romanii s-au intors spre Adrian Păunescu abia acum cand este prea tarziu dar nu este prima si nici nu va fi ultima oara cand se intampla asa.

Va las alaturi de poetul si omul Adrian Păunescu si una din ultimele lui creatii: Vagabonzi pe plaiul mioriti.

One comment
  • george
    Posted on 6 noiembrie 2010 at 11:01

    nu te vom uita in veci maestre!!

    Reply

Leave a comment