Au trecut 20 de ani. Am fost o generatie de sacrificiu, noi si parinti nostrii. Si inca suntem.
Acum fix 20 de ani, in acea sambata, nici nu ne imaginam ce urma sa se intample in urmatoarele saptamani. Am mers la scoala ca in orice alta zi.
Bineinteles ca auzisem discutii in casa, simteam ca ceva se intampla dar doar atat, nimic mai mult.

Revolutia pentru mine a insemnat o maturizare rapida pe care, cu siguranta, nu mi-am dorit-o. Au fost cateva saptamani in care am am trecut de la indiferenta la uimire la implicare si apoi la durere. Am pierdut mult in acele zile.

Am crezut, ca multi altii, ca Revolutia a fost a mea, acea senzatie de co-proprietate la SC Revolutia Romana SRL .

Cimitirul eroilor

Si au trecut 20 de ani. Ce-a ramas din idealurile de atunci si lupta si sacrificiile de atunci? Mai nimic.
Toti isi asuma merite, nimeni nu-si asuma responsabilitati. Am senzatia ca din spiritul de atunci nu a ramas decat o fantoma, fantoma trecutului curajos al romanului.

In acele zile si in perioada care a urmat ne-am asumat rolul de generatie de sacrificiu cu tot ce ar fi insemnat asta.
Nu l-am crezut pe Brucan cand ne-a vorbit de cei 20 de ani, am crezut ca e mult prea mult. Nu-l cred nici acum, cred ca este prea putin.

Unde suntem, acum, la 20 de ani? Nicaieri.
Cel mai rau este ca am senzatia ca incepem sa uitam, sa devenim din ce in ce mai indiferenti si sa ne pierdem speranta in viitorul acestei tari.

Va mai aduceti aminte zvonurile cu apa otravita? Cat compot am baut in perioada aia 🙂 .
Imi aduc aminte si acum trasoarele pe care le priveam stand langa magazinul Muzica. Sau controalele prin care treceam la fiecare statie de metrou.

Si imi aduc aminte si de zambetul oamenilor. Acel zambet sincer pe care il vad din ce in ce mai rar.
Atunci am inteles ca nimic nu uneste mai mult oamenii decat un dusman comun.

Leave a comment