SingurN-am mai scris de mult timp pe blog. N-am mai scris nimic, in ultima perioada, despre drumul pe care merge Romania si am evitat inclusiv discutiile offline.

Am impresia, in fiecare zi mai pregnanta, ca mergem pe un drum care se dovedeste a fi foarte gresit, in fiecare zi realizam ca este mai gresit decat credeam ieri si, cu toate acestea, fie nu facem nimic, intoarcem capul si ne gandim „lasa, ca pe mine nu ma afecteaza”, fie discutam 5-10 minute, la o tigare, la un colt de strada, aruncam o replica in gluma si cam atat. Nimic altceva.

Aud acum ca avem, oficial, cel mai scazut nivel de trai din Uniunea Europeana. Nu cred ca era nevoie sa ne spuna UE si FMI acest lucru, stiam de ceva timp, dar uite ca acum a devenit oficial.

In fiecare zi, pe drumul intre casa si servici, vad multa tristete, disperare, lipsa de speranta. Vad cum oamenii sunt mai inchisi in ei ca alta data, sunt mai tristi, mai rai, ii vad la un pas de abandon.

timpSimt cum timpul trece in defavoarea multor romani. Si simt cum multi au abandonat lupta pentru ziua de maine.

Si-au abandonat visele, sperantele, dorinta de mai mult si mai bine.

In Bucuresti lucrurile inca se misca, incet dar inca se misca. In tara, insa, lucrurile stau mult mai rau. Efectele proastei administrari se vad din ce in ce mai mult si nu suntem decat in octombrie, iarna inca nu a venit si ce e mai rau abia va urma.

Personal am renuntat sa mai compar Romania cu tari din Vest sau cu tari din fostul bloc sovietic, nici macar cu Bulgaria nu vreau sa ne comparam, nu am avea nicio sansa. Incerc doar sa compar Romania de azi si atat cat intrevad din Romania de maine cu Romania din 1989. Rezultatul? Sunt dezamagit, simt de parca 20 de ani ar fi trecut degeaba.
Oare chiar sa nu mai avem nicio sansa?

Leave a comment